Vladimir Draghia

Vladimir Draghia

Cunoscut ca actor, producator si sportiv de performanta, Vladimir Draghia este in centrul atentiei presei TV, print si online prin proiectele in care s-a implicat (emisiuni si seriale TV, campanii de responsabilitate sociala, reclame TV, imagine branduri).

Website URL: http://www.vladimirdraghia.ro/vladimir

Despre nevoia de a visa

Publicat în Blog

 

Prin 2014 

m-am apucat sa fac un documentar despre nevoia oamenilor de a visa. Filmul este o serie de interviuri cu tot felul de oameni pe care ii consider interesanti, in care fiecare povesteste de ce e vital, pentru el, sa viseze.

Am fost in Los Angeles sa fac interviurile (ce loc mai bun pentru un documentar despre nevoia oamenilor de a visa?) si incercand sa-i descopar pe oamenii aia, mi-am dat seama ca inca nu-mi pusesem serios intrebarea: pe mine ce ma face sa sper? Asa ca m-am intors acasa cu tema asta de gandire. Evit sa ma intreb la ce visez pentru ca probabil sunt prea fricos sa imi propun idealuri atat de mari incat sa le pot numi visuri. Eu nu visez, sper. Pare mai realist, mai prudent. 

Nici nu-mi propun, as fi naiv daca as face-o.

Au trecut trei ani de atunci, filmul inca este la montaj, iar eu tot n-am gasit raspunsul intrebarii, dar macar inca ma-ntreb. Tot e un inceput, nu?

Ei, voiam sa va propun exercitiul asta. Ganditi-va care va este visul, daca aveti unul, sau poate aveti mai multe. Care va sunt pasiunile, ce sperante aveti, ce sperante nu mai aveti, ce-ati pierdut, ce-ati castigat de cand ati inceput sa va propuneti, sa sperati, sa va doriti, sa visati?

Eu ma mai cunosc putin de fiecare data cand il fac. Sper sa functioneze si la voi.

Am ajuns la subiectul asta pentrru ca, de curand, am fost intrebat de Tezyo by Otter Distribution, concept store-ul cu un mix cool de brand-uri de pantofi, care-mi sunt pasiunile. Pentru prima data, am raspuns repede, hotarat: zambetul ei.

Zambetul ei si, bineinteles, pantofii! J

Cum Tezyo este un brand despre alegerile personale, despre identificarea cu tine insuti, organizeaza luna asta si o activare ce porneste de la pasiunile comune. Mai multe detalii puteti afla aici – www.tezyo.ro/concurs-shoes-by-tezyo

Daca mergeti in unul dintre magazinele lor, va fotografiati cu perechea preferata de pantofi intr-un mod original care sa va reprezinte si share-uiti imaginea pe contul vostru de instagam folosind htag-ul #ShoesByTEZYO”, puteti castiga, o data la trei zile, o pereche de pantofi.

Voi ce pasiuni aveti?

Citeşte mai departe ...

Ne vedem la start!

Publicat în Blog

Aceasta este ultima postare despre Herbalife TriChallange. 

Au fost trei luni pline, in care am cunoscut multi oameni, am trecut prin multe. L-am cunoscut pe Ciprian Balanescu, antrenorul meu, multiplu campion national la duatlon si triatlon, cel care mi-a trimis in fiecare saptamana, cu sfintenie, programul de antrenamente si care m-a inteles si a tras de mine, m-a facut sa vreau mai mult, in toata perioada asta. L-am cunoscut pe Muki, de la Special Olympics, de la care am invatat ca te poti lua la tranta cu soarta si, mai mult, poti chiar invinge. I-am cunoscut pe cei din echipa Herbalife, oamenii care m-au ajutat sa trec prin pregatirile dificile pentru triatlon fara sa ma accidentez. M-au cantarit, m-au masurat, m-au energizat, au fost, prin planul de nutritie pe care mi l-au facut, combustia necesara pe ultima suta de metri. 

M-am cunoscut pe mine!

M-am recunoscut asa cum uitasem ca pot fi.

Mai puternic, mai treaz, mai viu.

Sper sa ma tina si sa va fi inspirat si pe voi sa va descoperiti, sa va redescoperiti.

Duminica, 3 iulie, la Brasov, ne vedem la start!

Citeşte mai departe ...

NU-MAI-POT!

Publicat în Blog

Acum aproape doua luni, am acceptat provocarea de a ma antrena alaturi de multiplul campion national la triatlon, Ciprian Balanescu, pentru a participa la TriChallenge Herbalife Brasov, la categoria individual - proba olimpică.
La inceputul pregatirii pentru "Herbalife Trichallange", spuneam ca voi povesti despre nutritie, despre antrenamente, despre Muki si Ciprian, dar si despre momentele grele.
Iata ca a venit momentul sa vorbesc despre momentul NU-MAI-POOOT!.
S-a intamplat la Maratonul Internation Brasov, acum o saptamana, in proba de 10000 de metri, cand pur si simplu am vrut sa evaluez stadiul pregatirii mele. La inceputul probei mi-am ales un grup de alergatori care pareau profi. Adica oamenii aia in colanti, cu ceasurile alea atomice care cronometreaza miimile de secunda. Cei care la linia de start se incalzesc, nu fac selfie-uri cu prietenii. Intre doua poze si trei glume, ma infiltrez intr-un astfel de grup si pornesc in proba, fara sa stiu traseul sau ce urma sa mi se-ntample. In primul kilometru sunt calm, ii las pe cei 100000 de Asafa Powell sa treaca in viteza pe langa mine, urmand ca mai apoi, in urmatorii 3-4-5 km, sa ii ajung din urma si sa ii intrec, pe cei mai multi dintre ei, semn ca mi-am ales bine grupul. Despre prima jumatate a cursei nu sunt multe de povestit, pentru ca tot ce imi amintesc este ca incercam sa imi dau seama de gradul meu de oboseala in functie de gafaitul celor pe langa care treceam. Nu are sens, stiu, dar ti-o ia creierul razna in momentele alea. Majoritatea celor pe care i-am intrecut in prima jumatate a cursei, pareau pe trei sferturi morti, ceea ce mi-a dat incredere si m-a facut sa sper ca il voi intrece pe pustiul pe care mi-l luasem drept reper si de care m-am tinut pana pe la 9000 de metri, cand, dupa ce si-a luat de la un voluntar o sticla cu apa, a avut puterea sa ma intrebe si pe mine daca vreau. Nereusind sa verbalizez un raspuns, am dat din mana in semn ca nu, si l-am vazut cum se abate de la traseu pentru a arunca sticla la cosul de gunoi. Dupa aceasta palma grea, mi-am dat seama ca degeaba trag sperante sa-l intrec, pentru ca ma va umili exact pe finish, mai mult, chiar, decat a facut-o abatandu-se de la drum pentru gestul ala complet gratuit, dar de mare efect! In apararea mea, pustiul a luat locul doi la categoria lui de varsta. Ei, despre ultimii 1000 de metri vreau sa vorbesc. Despre cele cinci minute in care am crezut ca mor, ca iau foc, ca o sa raman paralizat si o sa planga mama si bunica si poate chiar si cateva babe, vecine de la Galati, spunand ca "ce baiat bun a fost". In alea cinci minute am murit de cel putin trei ori, dar doar pentru a invia, cu adevarat, la linia de finish. Satisfactia simtita dupa o cursa atat de grea poate veni doar dupa o lupta grea cu tine insuti. Despre asta este vorba, de fapt, in sport. Da, spotul vine la pachet muschi tonifiati, cu diminuarea stratului de grasime, cu imbunatatirea metabolismului, dar principalul beneficiu al sportului cred ca este starea de bine pe care ti-o da lupta cu tine. Cu riscul de a suna a discurs motivational, trebuie sa spun ca experienta m-a invatat ca satisfactiile sunt pe masura sacrificiilor. Fericirea, iar acum chiar o sa sune cliseistic (tot ce incearca sa defineasca fericirea sau modalitatea de a gasi starea de fericire suna cliseistic) va fi mereu la urmatorul pas. Nu cred ca poti s-o prinzi, dar poti s-o atingi, din cand in cand, daca-ti doresti cu adevarat.

Si daca nu te opresti din mers, bineinteles.

Citeşte mai departe ...

Saptamana asta facem volum, adica suuuuteeee de kilometri pe bicicleta!

Publicat în Blog

Daca saptamana trecuta va povesteam despre inot, saptmana asta va voi spune despre ciclism. Nu despre sportul ciclism, pentru ca nu stiu mai nimic despre ciclism. Stiu de Turul Frantei si Lance Armstrong, cam atat... :-)

Ce stiu este ca mersul pe bicicleta este o activitate pe care daca ai trecut prin viata fara sa o experimentezi, nu poti spune ca te-ai bucurat cu adevarat de tot ce-ti poate oferi accidentul asta fericit. :-)

Este un joc in care acceleratia, gravitatia, echilibrul si coordonarea fac echipa parca doar pentru delectarea simturilor noastre.

Asta ca sa nu mai vorbesc de practicabilitatea mersului pe bicicleta. Mi se pare una dintre cele mai elegante solutii pentru locomotia prin oras. Nu face zgomot, nu polueaza, nu ocupa spatiu, iti trezeste la viata tot organismul si este de o simplitate geniala.

Revenind la antrenamentul meu, Ciprian mi-a spus ca saptamana asta facem volum. Am spus "da" asa cum o fac mai mereu, fara sa ma gandesc inainte de a o face. Ei bine, pentru Ciprian, volum inseamna suuuuteeeee de kilometri!

Nu ma plang, ma simt din ce in ce mai bine. Dupa fiecare antrenament am satisfactia unei noi reusite.

Cu alimentatia nu am probleme. Mananc trei mese pe zi si doua gustari. Ma straduiesc sa pastrez un program cat mai riguros, insa se mai intampla sa am dimineti tarzii, in care sar peste micul dejunJ.

Insa, la cat ma antrenez, odata pe luna imi permit sa mananc fara probleme tot ce mi-au pus mamaia si Cici (mama) in pachetul de la Galati. Da, primesc pachet de la maica-mea si ma mandresc cu asta! :-)

Dupa antrenamente imi fac o bautura de refacere de la Herbalife. Se numeste Rebuild Endurance si conține un amestec de carbohidrati si proteine. Ajuta la restabilirea nivelului de glicogen din mușchi, reducând considerabil timpul necesar recuperării după un efort fizic sustinut, de anduranta.Adica recuperare rapida si refacerea musculaturii … pana maine, cand ma trezesc pentru urmatorul antrenament.

Pe cat mai curand!

Citeşte mai departe ...
Abonează-te la acest feed RSS